Disciplina „Etica profesională” reprezintă o parte integrantă și obligatorie a procesului educațional care se realizează în scopul dezvoltării competențelor profesionale necesare orientării și integrării eficiente a studenților în câmpul muncii.

Stagiul de practică tehnologică este prevăzut în planul de studii pentru specialitatea „Servicii administrative și de secretariat”, scopul căreia constă în aprofundarea cunoştinţelor şi dezvoltarea abilităţilor practice a elevilor, obţinute în cadrul anilor de studii. Stagiul de practică tehnologică se efectuează în cadrul diferitor instituții publice sau private şi agenţi economici.